Globalizarea economiei

De-a lungul istoriei, până în secolul al XVI-lea, au existat regiuni ale lumii care nu s-au aflat deloc în contact cu altele, de aceea aceste regiuni au funcţionat ca nişte economii închise, care-şi erau suficiente.
Odată cu marile descoperiri geografice au apărut şi legăturile economice dintre aceste regiuni. S-a produs o mondializare a economiei care s-a accentuat în ultimii 500 de ani. În acest proces de mondializare a economiei, cunoscut şi sub numele de globalizare a economiei, istoricii au distins trei etape importante:

1.    internaţionalizarea - s-a desfăşurat între anii 1500 şi 1900; în această etapă bunurile erau produse într-o regiune pentru a fi comercializate pe pieţe exterioare
2.    transnaţionalizarea - s-a desfăşurat între anii 1900 şi 1980. Această etapă este caracterizată de colaborarea tot mai strânsă pentru producţia dintre agenţii economici aflaţi în regiuni îndepărtate
3.    globalizarea propriu-zisă - începe în jurul anului 1980 şi continuă până astăzi, caracterizându-se printr-o adevărată revoluţie în economia lumii, printr-un nivel de cooperare, integrare şi concurenţă fără precedent între regiuni situate la mare distanţă.
Globalizarea presupune o concurenţă extraordinară între firme, state şi chiar regiuni ale lumii, concurenţă în care Europa are atuurile sale:
-    o mare piaţă
-    o forţă de muncă numeroasă şi bine educată
-    o tradiţie în producerea diverselor bunuri etc.
Totuşi, în ultimele regiunile care cunoscut o dezvoltare mai rapidă au fost China şi India, iar SUA se menţine prima economie a lumii prin nivelul tehnologic şi printr-o libertate acordată întreprinzătorilor fără egal. Progresul înregistrat de ţările anterior menţionate au înregistrat un progres foarte rapid deoarece au o forţă de muncă foarte ieftină şi producătorii sunt încurajaţi prin diverse măsuri de încurajare a investitorilor făcute de către respectivele state pentru dezvoltarea economiei.