Congresul de la Viena şi „Concertul european”

După înfrângerea lui Napoleon statele învingătoare şi-au trimis reprezentanţii la Congresul de la Viena, desfăşurat între anii 1814 şi 1815 pentru a pune bazele unei păci durabile în Europa.

Pentru ca hotărârile luate acolo să fie acceptate de toate statele, ele au fost alcătuite respectând două mari principii: principiul echilibrului european (nici o ţară europeană nu era lăsată să devină mai puternică decât toate celelalte) şi principiul legitimismului şi conservatorismului monarhic (restaurarea monarhilor legitimi şi refacerea monarhiilor absolutiste).

Hotărârile luate au urmărit împiedicarea Franţei de a mai tulbura pacea Europei, răsplătirea cu noi teritorii a principalelor puteri învingătoare ale lui Napoleon şi prevenirea creşterii prea mari a puterii vreunui stat. Pentru a se îndeplini aceste obiective nu toţi monarhii legitimi au fost restauraţi pe tronul lor, ci s-au refăcut doar acele state care erau suficient de mari pentru a nu fi cucerite prea uşor de Franţa ori de altă putere ce ar fi dorit să tulbure echilbrul european. Astfel, Franţa a fost înconjurată de state relativ puternice (Regatul Ţărilor de Jos, Regatul Prusiei, Regatul Piemontului şi Sardiniei).

Italia şi Germania au fost menţinute fărămiţate, dar numărul de state s-a redus şi cele 39 de state germane au fost grupate într-o Confederaţie Germană, semnând şi o alianţă militară defensivă.

În timpul şi după Congresul de la Viena s-au luat alte hotărâri în scopul menţinerii păcii şi a echilibrului în Europa. În 1814 prin tratatul de la Paris marile puteri au creeat „Concertul european”. Acesta era o înţelegere potrivit căreia hotărârile cu privire la problemele importante din Europa să fie luate în comun de marile puteri în cadrul unor congrese şi conferinţe internaţionale.

Aceasta se făcea pentru a nu încălca grav interesele nici uneia dintre marile puteri astfel ca să nu se ajungă la război între marile puteri.

În 1815 la propunerea ţarului Rusiei s-a format şi Sfânta Alianţă. Aceasta era o alianţă între monarhii marilor puteri pe care cancelarul austriac Metternich a folosit-o pentru a înăbuşi mişcările revoluţionare îndreptate împotriva monarhilor legitimi.