Noi perspective asupra relaţiilor internaţionale

Pentru că interesele marilor puteri erau uneori opuse, „Concertul european” a reuşit doar cu mare greutate să menţină pacea în Europa.

Un exemplu de succes al unei înţelegeri prin care pacea s-a putut menţine a fost Convenţia Strâmtorilor adoptată la Londra în 1841. Marile puteri s-au înţeles ca prin aceste strâmtori să nu poată trece decât vasele de război otomane. Prin această înţelegere era favorizată Marea Britanie şi defavorizată Rusia. Flota de război rusă nu putea trece din Marea Neagră în Marea Mediterană pentru a ataca vasele care făceau legătura între Marea Britanie şi India.

Rusia, nemulţumită de regimul strâmtorilor şi dornică să cucerească o cât mai mare parte din Imperiul Otoman, l-a atacat în 1853. Temându-se că Rusia pune în pericol echilibrul european, Marea Britanie şi Franţa, împreună cu Sardinia au dat ajutor Imperiului Otoman şi au înfrânt Franţa în cadrul Războiului Crimeei (1852 – 1856). Tratatul de la Paris din 1856 a restabilit echilibrul european prin scăderea puterii Rusiei şi a dat şi posibilitatea Moldovei şi Ţării Româneşti să se unească.

Perioada dintre 1859 şi 1871 a fost marcată de numeroase războaie între marile puteri europene în urma cărora s-au înfăptuit unificările politice a două mari naţiuni italienii şi germanii.

Regatul Sardiniei a reuşit să unească în jurul său aproape toate teritoriile italiene, formând Regatul Italiei în anul 1870, iar Prusia a unificat o mare parte a teritoriilor germane în jurul său, proclamând Imperiul German.

Germania a înfrânt Franţa în 1870 – 1871 şi a anexat de la ea provinciile Alsacia şi Lorena. Această anexiune a creeat o rivalitate durabilă între Franţa şi Germania care va marca relaţiile internaţionale timp de aproape un secol.

Prin unificare Germania a devenit cel mai puternic stat al Europei şi prin politica lui Otto von Bismarck, cancelarul ei, va domina relaţiile internaţionale din Europa pentru două decenii.