Unificarea Germaniei

Unificarea Germaniei s-a făcut sub conducerea Prusiei prin „fier şi sânge”. Un rol important l-a avut primul-ministru al Prusiei, Otto von Bismarck, prin întârirea armatei şi acţiuni diplomatice.
Apoi au avut loc trei mari războaie. Primul a fost războiul cu Danemarca în 1864 când Prusia aliată cu Austria a învins şi a obţinut provinciile Schelswig şi Holstein. În urma obţinerii acestor provincii au apărut neînţelegeri între Austria şi Prusia în legătură cu administrarea provinciilor şi atunci în 1866 a izbucnit războiul cu Austria. În acesta Prusia aliată cu Italia a învins Austria. Cea mai importantă bătălie s-a dat la Sadova în 1866. În urma victoriei Italia obţinut Veneţia, Prusia a ocupat statele germane aliate cu Austria, dar Bismarck nu a permis ocuparea Vienei, menajând onoarea Austriei şi a fost desfiinţată Confederaţia Germană.

În 1867 s-a format Confederaţia Germană de Nord, condusă de regele Prusiei, care era compusă din state protestante şi patru state catolice din sud au refuzat să intre în ea, menţinând doar o alianţă defensivă cu celelalte state germane. Otto von Bismarck a socotit necesar declanşarea unui război împotriva unui duşman tradiţional, Franţa, pentru a dezvolta sentimentul naţional german şi pentru a estompa deosebirile confesionale dintre nord şi sud.

În 1870 Bismarck a publicat „depeşa de la Ems”, iar în urma publicării acesteia Franţa a declarat război Prusiei.

În anii 1870 – 1871 statele germane au înfrânt Franţa, iar în ianuarie 1871 monarhii germani l-au proclamat la Versailles împărat al Germaniei pe Wilhelm I, regele Prusiei, iar Otto von Bismarck a devenit cancelar al Germaniei. Tot în 1871 s-a încheiat pace între Germania şi Franţa, Franţa cedând Germaniei provinciile Alsacia şi Lorena.