Cauzele şi etapele integrării europene

Cauzele integrării europene

Integrarea europeană este un proces de asociere a statelor  prin care ele îşi propun să colaboreze în diverse domenii. Acest proces a fost lansat după cel de-al Doilea Război Mondial cu scopul de a reface Europa, distrusă de război.

Au existat cauze economice, militare şi politice ale integrării europene.

Cauza militară a fost dorinţa de a se evita repetarea unui război mondial. Conştientizarea faptului că politica de confruntare şi rivalitate de până atunci era responsabilă de declanşarea războaielor mondiale şi ,implicit, de ruinarea Europei, i-a făcut pe unii politicieni să încerce cu adevărat să pună capăt acestei politici. Ei şi-au dat seama că doar o nouă politică de colaborare strânsă şi de încredere între statele europene poate menţine pacea în Europa.

Cauza economică a integrării europene a fost dorinţa de a reface cât mai rapid economia statelor europene care era devastată de război. Pentru accelerarea refacerii economice colaborarea între statele europene ar fi fost un factor favorizant.

Cauza politică a integrării europene a fost dorinţa de a evita răspândirea comunismului în Europa Occidentală. În ţările din Europa Centrală şi de Est, ocupate în timpul războiului de către armata sovietică, URSS impusese regimul comunist, dar şi în Europa Occidentală propaganda comunistă reuşise să-şi atragă tot mai mulţi adepţi. Mulţi oameni învinuiau organizarea de tip capitalist a economiei pentru declanşarea războiului. Pe de altă parte, existau mulţi oameni nemulţumiţi de nivelul lor de trai care doreau o schimbare şi credeau că instaurarea regimului politic comunist le-ar aduce o viaţă mai bună. Oamenii politici responsabili, conştienţi de caracterul criminal al regimului comunist, şi-au dat seama că pentru a stopa răspândirea ideilor comuniste este necesară creşterea nivelului de trai. Aceasta se putea face doar prin dezvoltare economică la care integrarea europeană putea ajuta foarte mult.

Etapele integrării europene

9 mai 1950: Declaraţia Schuman(citită de Robert Schuman, elaborată de către Jean Monnet)

În aprilie 1951 se semnează tratatul de la Paris prin care se constituie Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), din care fac parte 6 state: Germania, Franţa, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg.

În martie 1957 se semnează tratatele de la Roma prin care cele 6 state creează Comunitatea Economică Europeană (CEE sau Piaţa Comună) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM). CEE îşi propunea desfiinţarea definitivă a barierelor din calea liberei circulaţii a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor, iar EURATOM îşi propunea să dezvolte colaborarea ţărilor membre în producerea energiei atomice.

În anii 1960 are loc fuziunea instituţiilor de conducere ale CECO, CEE şi EURATOM.

În 1973 are loc prima lărgire importantă a CEE prin aderarea Marii Britanii, Danemarcei şi Irlandei.

În 1981 Grecia aderă la Comunitatea Economică Europeană.

În 1986 aderă la CEE Spania şi Portugalia.

La 7 februarie 1992 se semnează tratatul de la Maastricht prin care se înfiinţează Uniunea Europeană. Acest tratat se bazeată pe trei piloni:

·         comunităţile europene (sau cele 4 libertăţi: libertatea de circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor)

·         politică externă şi de securitate comună

·         cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală

Uniunea Europeană a început să funcţioneze la 1 noiembrie 1993.

În 1995 au aderat la UE alte 3 state: Finlanda, Austria şi Suedia.

La 1 noiembrie 1999 s-a lansat moneda EURO, ca monedă de cont pentru început, intrând în circulaţie abia la 1 ianuarie 2002.

La 1 mai 2004 a avut loc „megaextinderea”, au aderat 10 state: Cipru, Malta, Polonia, Slovacia, Republica Cehă, Slovenia, Malta, Estonia, Lituania şi Letonia.

La 1 ianuarie 2007 au aderat alte 2 state la Uniunea Europeană, România şi Bulgaria.

La 13 decembrie 2007 s-a semnat tratatul de la Lisabona care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2009.